21 De Greșeli La Retragere

21 De Greșeli La Retragerea Câștigurilor

10 min

Retragerea banilor câștigați la casino este un proces foarte satisfăcător, dacă este făcut conform cerințelor operatorului. În caz contrar, acesta poate duce la multe bătăi de cap și întârzieri de procesare a plății, aspecte pe care te vom învăța astăzi cum să le eviți.

Specialiștii Casino Alpha.ro au analizat pentru tine cele mai comune greșeli făcute de jucători în procesul de retragere și ți-au pregătit o listă cu acestea, alături de câteva sfaturi pe care le poți aplica pentru a preveni astfel de situații.

Furnizezi date greșite la înregistrare

Furnizezi date greșite la înregistrare

Furnizarea de date personale sau bancare greșite la momentul înregistrării va duce la crearea unei alte identități pe platforma cazinoului online, aspect care va avea consecințe la momentul retragerii.

Nu furniza detalii ale cardurilor altor persoane și asigură-te că prezinți doar date bancare corecte (nume, IBAN și alte informații relevante solicitate de cazino) pentru a preveni eventualele suspiciuni de fraudă și a nu te trezi cu fondurile sau chiar contul blocat.

Neglijezi soldul contului

Tendința de a solicita o retragere rapid, fără a verifica balanța contului de jucător poate duce la neprocesarea cererii tale, dacă suma existentă în cont este mai mică decât cea propusă pentru retragere.

Pentru a evita astfel de situații, verifică întotdeauna soldul contului tău înainte de a introduce suma pe care vrei să o retragi, astfel încât să nu îți fie refuzat transferul.

Nu respecți limitele de retragere impuse de bonus

Anumite bonusuri, de exemplu bonusurile fără rulaj, deși sunt generoase și ușor de activat, impun un câștig maxim pe care jucătorii îl omit atunci când inițiază o retragere. Nerespectarea limitei de retragere impusă de un bonus va duce la anularea cererii de plată de către cazino.

Acordă atenție detaliilor referitoare la limitele de retragere precizate în secțiunea de Termeni și condiții a unui bonus de top și respectă criteriile precizate de operator pentru a te putea bucura de banii acumulați.

Ești neatent când alegi metoda de plată

Ești neatent când alegi metoda de plată

Alegerea unei soluții de plată nepotrivite poate influența neplăcut timpul necesar procesării tranzacției, precum și suma pe care o primești la finalul procesului.

Sunt 3 aspecte principale – durata de procesare, costurile implicate și comoditatea – pe care nu trebuie să le pierzi din vedere atunci când alegi o metodă de plată care să te avantajeze. Învață să faci plăți sigure și rapide și nu vei întâmpina probleme.

Recomandarea noastră este să alegi o metodă de plată pe care o cunoști și în care ai încredere, cum pot fi spre exemplu cazinourile Visa, Mastercard, cazinoui Revolut sau cazinouri Skrill.

Nu citești informațiile referitoare la comisioane

Lipsa de informare din partea ta referitor la taxele aplicate de cazino și a comisioanelor impuse de anumite metode de plată poate duce la surprize neplăcute la finalizarea retragerii. Dacă parcurgi acest proces superficial, este foarte posibil să te trezești că ai primit o sumă mai mică decât cea solicitată pentru retragere.

Citește întotdeauna informațiile referitoare la retragere furnizate de cazino și calculează-ți retragerile având în vedere potențialele taxe și comisioane aplicabile.

Nu trimiți documentele necesare

Imediat după înregistrare, cazinourile online îți cer să parcurgi și procesul de verificare a contului. Câteodată, din dorința de a te bucura mai repede de experiența casino, sari peste acest pas, ceea ce te aduce în situația de a nu putea efectua retrageri.

Oferă operatorului documentele necesare pentru verificarea identității, iar, dacă acestea corespund datelor introduse la înregistrare, contul tău va fi validat în termen de câteva ore și vei putea să te bucuri de banii acumulați.

Uiți de timpul de procesare

Uiți de timpul de procesare

Graba de a intra în posesia sumelor acumulate poate duce la uitarea specificațiilor privind timpul necesar procesării unei cereri de retragere și la dezamăgirea că tranzacția nu se realizează instant.

Ține minte că niciun cazino nu poate oferi retrageri instante deoarece este nevoie de câteva minute sau chiar ore pentru acceptarea cererii de retragere de către cazino (timp în care acesta verifică dacă banii au fost acumulați în mod legal) și alte câteva minute sau chiar ore ca operatorul tău de plată să îți crediteze banii în contul personal.

Alegi greșit contul bancar

Alegerea unui cont nepotrivit pentru retragere poate genera întârzieri sau anularea tranzacției. Spre exemplu, dacă ai un card care are asociate atât un cont de debit, cât și unul de credit sau de economii, furnizarea IBAN-ului celor din urmă nu va permite efectuarea retragerii.

Asigură-te că alegi corect contul spre care vrei să faci transferul bancar și ai grijă ca acesta să coincidă cu cel furnizat cazinoului la înregistrare.

Faci retrageri folosind o rețea Wi-Fi publică

Efectuarea unei retrageri de pe o rețea Wi-Fi publică nesecurizată îți poate expune datele personale sau financiare la riscuri și poate determina operatorul de plăți să blocheze procesul.

Folosește întotdeauna o conexiune Wi-Fi sigură și protejată cu o parolă atunci când efectuezi retrageri online.

Plasezi mai multe cereri de retragere simultan

Solicitarea mai multor retrageri simultan poate complica procesul și poate duce la erori. Totodată, acest comportament poate fi considerat abuziv sau non-uman de către cazinou și poate duce la nevoia de verificări suplimentare pentru procesarea retragerii.

Efectuează o singură retragere per câștig acumulat și așteaptă procesarea integrală a acesteia înainte de a mai solicita încă o retragere.

Ai plasat prea multe cereri de retragere în ultima perioadă

Plasarea prea multor cereri de retragere pe parcursul unei săptămâni sau într-o singură zi poate fi percepută tot ca un comportament abuziv, chiar dacă acestea sunt asociate unor câștiguri distincte.

Dă dovadă de răbdare și realizează retrageri mai rare, dar mai consistente pentru a nu părea suspect în sistemul cazinoului online.

Uiți să îți actualizezi detaliile bancare sau personale

Neglijarea actualizării datelor personale, cum ar fi adresa, numărul de telefon, schimbarea numelui după căsătorie sau utilizarea unui alt cont bancar poate duce la dificultăți în procesul de retragere.

Asigură-te că datele furnizate cazinoului sunt corecte și de actualitate înainte de a efectua o retragere. Dacă au apărut modificări, informează cazinoul printr-un email pentru a nu te confrunta cu neplăceri ulterior.

Dezactivezi măsurile de securitate ale conturilor casino și bancare

Dezactivezi măsurile de securitate ale conturilor casino și bancare

Renunțarea la măsurile de securitate ale dispozitivelor personale, cum ar fi parolele sau autentificarea cu doi factori, poate expune datele tale la riscuri și îți poate restricționa activitatea în anumite aplicații cum ar fi cele bancare sau casino.

Menține un nivel optim de securitate al dispozitivelor personale pentru a-ți proteja datele și pentru a putea realiza tranzacții după bunul plac.

Soliciți o retragere în agenție fără a fi efectuat o depunere prin aceeași metodă

Anumite cazinouri, cum ar fi Superbet spre exemplu, nu permit efectuarea de retrageri din agențiile fizice dacă nu ai realizat cel puțin o depunere cash prin intermediul acestei metode de plată.

Cazinourile fizice nu îți pot procesa retragerile dacă nu te au în sistemul de date corespunzător locațiilor lor, motiv pentru care va trebui să te asiguri că ai realizat cel puțin o depunere cash în agenție înainte de a solicita retragerea.

Soliciți retragerea în agenție dar nu te mai prezinți

Dacă uiți să mergi să îți revendici câștigurile sau pur și simplu nu mai poți ajunge, operatorii de jocuri de noroc din agențiile fizice sunt obligați să marcheze neprezentarea în sistemul cazinoului, iar banii vor reveni în contul tău de jucător în ziua imediat următoare.

Nu îți neglija cererile de retragere cash și prezintă-te la timp dacă vrei să te bucuri cât mai repede de sumele câștigate.

Efectuezi depuneri printr-o metodă de plată indisponibila pentru retragere

Unele cazinouri restricționează jucătorul să realizeze retrageri doar prin intermediul metodei de plată folosite la depunere. Dacă alegi să depui prin metode precum Paysafecard sau Apple Pay la aceste cazinouri, ține cont că vei putea doar să te bucuri de adrenalina sesiunilor de joc, fără a avea posibilitatea de a realiza retrageri ulterior.

Alege metode de plată disponibile pentru ambele tipuri de plăți și astfel scapi de acest impediment.

Abuzezi de un bonus

Cazinourile Pragmatic Play, spre exemplu, au sisteme eficiente de monitorizare a activității jucătorilor, iar dacă modul în care folosești un bonus este înregistrat ca fiind abuziv sau necorespunzător de către operator, posibilitatea de a retrage banii acumulați din bonus îți va fi anulată.

Citește cu atenție cerințele ofertei, precum și limitele de pariere compatibile cu aceasta și joacă în condiții normale, astfel încât să îți poți retrage câștigurile la final.

Încalci termenii și condițiile

Încalci termenii și condițiile

Dacă ești surprins utilizând serviciile cazinoului într-un alt mod decât cel prevăzut în secțiunea de Termeni și condiții, contul tău va fi restricționat pentru investigații și ți se va anula opțiunea de depunere și retragere de fonduri.

Adoptă un comportament corespunzător și nu lăsa nicio tentație să te distragă de la asta. Încălcarea flagrantă a termenilor și condițiilor ar putea duce chiar și la blocarea accesului pe viață la site-ul și aplicațiile mobile ale cazinoului respectiv.

Te conectezi printr-un VPN pentru a juca

Cazinourile online nu permit utilizatorilor să joace pe site-ul lor dacă sunt conectați printr-un VPN deoarece acestea sunt reglementate să ofere jocuri pe bani reali doar persoanelor din anumite locații, iar VPN-urile maschează adevărata locație a utilizatorului.

Evită să folosești tot felul de practici în afara regulamentului atunci când acumulezi câștiguri la casino pentru a nu întâmpina ulterior neplăceri când soliciți o retragere.

Joci la un casino nelicențiat

Jocul la un cazino nelicențiat este ilegal și te supune la numeroase riscuri financiare, cele mai neplăcute fiind neplata câștigurilor acumulate sau chiar furarea detaliilor bancare asociate contului.

Asigură-te întotdeauna că joci la un cazino online de încredere, verificat și licențiat ONJN, pentru a avea garanția unui serviciu de divertisment legal și a posibilității garantate de a-ți retrage câștigurile.

Probleme tehnice

În cele din urmă, după o serie de greșeli cauzate de lipsa de informare sau un comportament inadecvat al jucătorului, mai există încă una pe care trebuie să o precizăm; erorile tehnice ale cazinoului sau ale furnizorului de servicii de plată.

Această problemă nu survine din cauza ta și nici nu poate fi soluționată de către tine, ea fiind asociată funcționării greșite a sistemelor operatorului, la momentul la care soliciți retragerea. Tot ceea ce trebuie – și ar trebui – să faci tu este să anunți operatorul că întâmpini această situație, iar el se va ocupa să o remedieze în cel mai scurt timp posibil.

Ajunși la final, sperăm că acest articol te va ajuta să stai departe de probleme. Recomandarea specialiștilor Isabell Șerban (autor) și Anca Iamandi (autor și editor senior) este să analizezi cu atenție toate aceste greșeli pe care majoritatea jucătorilor le comit pentru a nu te afla și tu în situația lor.

Isabell Șerban
AutorIsabell ȘerbanAutor & Editor la CasinoAlpha

Isabell a ales această industrie din dorința de a ajuta cât mai mulți jucători. Acesta este și motivul pentru care se află într-o continuă căutare, sperând să găsească rețeta perfectă prin care să ofere jucătorilor din România cele mai bune recenzii, dar și cele mai utile ghiduri.

Anca Iamandi
EvaluatorAnca IamandiAutor & Editor Senior la CasinoAlpha

Odată cu studiul intens al Lingvisticii Generative, Anca și-a căpătat o perspectivă analitică, care îi permite să prezinte texte clare pentru utilizatori. De la ea, vei înțelege cum funcționează cazinourile online, bonusurile, taxele și regulile jocurilor. Astfel, vei putea trece peste miturile din industrie fără ca ele să te tragă în jos. Anca este un autor care crede cu tărie în importanța jocului responsabil.