Se va declanșa un nou război în Orientul Mijlociu în 2022?

Orientul Mijlociu: o privire de ansamblu a ultimilor 20 de ani

Noi suntem experți în domeniul jocurilor de noroc online. Așa că, pentru a scrie acest articol, ne-am bazat pe studii universitare, reportaje și investigații jurnalistice.

Prima piesă de domino: evenimentele precendente

Majoritatea tensiunilor presante care există în mod curent în acea parte a lumii sunt consecințele intervențiilor agresive din partea SUA. O serie de erori în politica lor externă au pus gaz pe foc în războaiele din Orientul Mijlociu.

Câteva evenimente mai puțin știute

Prima gafă de anvergură a avut loc sub mandatul lui Eisenhower și s-a numit „Operațiunea Blue Bat”. Pușcașii marini americani au fost ordonați să intervină în Beirut, capitala Libanului, pentru a ocupa aeroportul internațional și portul orașului.

1400 de oameni au fost trimiși în misiune timp de 3 luni pentru a susține logistic o conducere pro-vestică împotriva influențelor comuniste de la aceea vreme. Până la conflictul din iulie 1958, nu existase vreun alt conflict „cald”. Toată situația a fost rezultatul unei panici artificiale cauzate de teama de comunism.

Invazia Irakului din 2003

Invazia trupelor americane în Irak dupa atentatele din 11 septembrie 2001 ne-a schimbat lumea în mod permanent. Numită și „cea mai proastă decizie luată în polica externă americană”, aceasta reprezintă momentul de incipit dintr-un lung șir de evenimente sângeroase care se extinde până în 2022.

Problema Irakului, doar o fațetă din complexul război în Orientul Mijlociu, a parcurs și prin momente mai liniștite din partea acțiunii SUA, mai ales sub administrația Obama. Dar eforturile au fost prea relaxate și puse în aplicare mult prea haotic pentru un rezultat corespunzător.

Retragerea oficială a trupelor in 2011, venită ca urmare a unui efort comun din partea Casei Albe, Congresului și opiniei publice, s-a încheiat fără a lăsa o concluzie propriu-zisă. La mai puțin de doi ani după retragere, Irakul a început să fie divizat între cetățenii săi, aliații săi și Statul Islamic.

Chiar dacă s-a decis un armistițiu în 2017, razboiul în Orientul Mijlociu se desfășoară acum sub forma insurgenței ISIS, care încheie fiecare lună cu decese.

Cauzele conflictului continuu

Jacob Mundy, profesor la Universitatea Colgate din Hamilton, cu specializarea în subiecte precum pacea și conflictele armate, face un rezumat al literaturii de specialitate și atrage atenția asupra faptului că regiunile din Orientul Mijlociu si Nordul Africii au fost mai mereu conduse cu înclinații autoritare, iar resursele naturale se găsesc în abundență în acele zone.

Aceste aspecte pot tensiona și mai mult conflictele existente, până la un anumit punct. Totuși, Mundy este în acord cu majoritatea punctelor de vedere din alte universități și surse de presă atunci când spune că războiul în Orientul Mijlociu nu este mai grav față de alte zone cu istorii similare.

În plus, promovarea ideii conform căreia războiul în Orientul Mijlociu este mult mai grav față de alte conflicte armate sau că este o stare „naturală” pentru zona respectivă adâncește o viziune toxică, care face și mai neclară vina celor responsabili.

Șansele unui război în Orientul Mijlociu între două tabere distincte

Când vine vorba de o luptă „unu la unu”, am identificat două posibile scenarii care pot evolua într-un război de anvergură mai mare.

Lupta dintre Palestina și Israel în Fâșia Gaza

Încă din 2018, specialiștii de politică globală din Washington trimit avertizări legate de tensiuni la cote înalte venind din Fâșie și zonele adiacente, deoarece numărul de decese crește semnificativ de ambele părți, dar disproporțional în mod dezavantajos pentru Palestina.

Poate Palestina contraataca?

Din punct de vedere militar, nu. Teritoriul acesteia, împreună cu cele mai importante puncte strategice, este sub control israelian.

Din punct de vedere social, anumite forțe pot escalada, punând presiune pe Israel și dominația sa. În 2018, 7 palestinieni au fost uciși prin împușcare la un protest de peste 2000 de oameni care a avut loc la granița cu Israelul. Motivul protestului a fost nemulțumirea celor din Palestina împotriva controlului israelian.

Totuși, aceste incidente sunt, pe lângă adevărate tragedii, incapabile de a demara lupte de anvergură mare.

De ce spunem că tensiunile pot degenera?

Începând cu 2020, se pun presiuni externe majore pe Israel pentru a înceta exercitarea puterii autoritare pe care o deține în Gaza, apropiindu-se chiar de o anexare a teritoriului.

138 de state membre din Națiunile Unite recunosc oficial Palestina. În timp ce Israelul conducea atacuri aeriene anul trecut, majoritatea acestor state și-au exprimat îngrijorarea în mod oficial, criticând criza produsă. Aceste poziții oficiale au fost susținute și de marșuri civile de solidaritate cu popurul palestinian, în Europa, Statele Unite și Asia.

Ultimele rapoarte sociologice ne arată că populația din Fâșia Gaza a depășit pragul de 2.1 milioane de locuitori, ceea ce o face supraaglomerată și susceptibilă la crize alimentare, de apă potabilă sau de medicamente. Pentru a ameliora tensiunile, ONU a încurajat Israelul să ridice presiunile pe care le exercită, fără niciun rezultat.

Care este singura soluție viabilă?

Specialiștii din mai multe domenii sunt de acord că singură soluție este alocarea dreptul la auto-guvernare si auto-determinare către Palestina. Din păcate, nimic nu ne lasă să credem că asta se va întampla prea curând.

Rivalitatea Israel-Hezbollah, în Liban și nu numai

Cronologia incidentelor dintre Hezbollah și Israel

Nemulțumirile Israelului împotriva Libanului nu pot fi numite chiar tensiuni între cele două state. Mai degrabă, tensiuniule se concentreză pe grupul șiit și puternic militarizat, pe nume Hezbollah.

În 2018, Prim-ministrul Netanyahu a dat o declarație vădit ostilă părții opuse, explicând faptul că, după datele colectate de serviciile secrete, Hezbollah pregătește o bază de unde să lanseze rachete, cu intenția de a face rău statului vecin. Această declarație a făcut parte dintr-un discurs în fața ONU.

Din acel moment, șansele unui război în Orientul Mijlociu au crescut exponențial, mult mai mult față de alte astfel de incidente precedente.

Războaie civile cu mai mulți combatanți și ce șanse au să se extindă

Războaiele civile și haosul provocat de acestea pot degenera în înfruntări la o scară mult mai largă.

Ne uităm la trei exemple distincte în acestă secțiune și le examinăm consecințele actuale, mai ales ce șanse au să evolueze în ceva mai rău.

Războiul civil din Siria

Facțiuni ale Războiul civil din Siria

Cele patru tabere sunt greu de definit, având în vedere că acesta nu este un război unu la unu.

Pentru a simplifica puțin lucrurile, o să urmărim opinia general acceptată de majoritatea surselor de presă și o să spunem că taberele principale sunt: regimul președintelui Bashar al-Assad și forțele opuse acestuia, incluzând Statul Islamic.

Marile puterii ale lumii sunt implicate în acest conflict, precum Rusia, Iran si SUA, ceea ce urcă șansele de erupere a unui conflict și mai mare, pornind de la cele actuale.

Cele mai grave consecințe sunt:

• Victime civile, incluzând adolescenți și copii.
• Atacuri aeriene controversate, mai ales în relație cu Convențiile de la Geneva.
• Regrupări ale mai multor tabere în Liban cu scopul strategic de a continua războiul.
• Criza refugiațiilor sirieni, care, în momentul actual, afectează cel mai puternic țarile de la Marea Mediterană, precum Grecia sau Italia.

Războiul civil din Libia

Legenda tabelului:

*Sudan și-a schimbat adeziunea la tabara opusă în 2019.

*Al-Qaeda a susținut între 2014 și 2017, Guvernul Salvării Naționale în partea Islamică a Magrebului.

Ca o soluție temporară, în 2020, acest conflict s-a oprit. Dar nu a fost primul război de acest gen, nici din punct de vedere civil, nici militar. Drept care, acesta este numit „Al doilea război civil din Libia”.

Momentul care a declanșat totul a fost când Congresul Național General a refuzat rezultatul alegerilor din 2014. Astfel, cele două tabere s-au scindat. La acest duo, s-au adăugat ulterior și membrii ai Statului Islamic, care au intervenit, numindu-se „revoluționari”.

S-a semnat armistițiu acum 2 ani, ca soluție temporară

Un guvern de coaliție națională conduce până în primele luni ale anului 2022, dupa încheierea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Asta înseamnă că ne aflăm chiar în cele mai tensionate momente din punct de vedere politic, apropiindu-ne încă și mai mult de un posibil război în Orientul Mijlociu.

Războiul civil din Yemen

Un alt conflict, care are ca scop căpătarea puterii de guvernare, are loc în Yemen din 2014 și până-n prezent. Bătăliile nu s-au oprit încă.

Principalii 3 oponenți sunt:

1. Consiliul Politic Suprem (sprijinit de Houthi).
2. Guvernul din Yemen (sprijinit de Pro-Hadi).
3. Al-Qaeda.

Toate cele trei tabere au fiecare alți aliați de un calibru mai mic ca forță și putere logistică. Partea Houthi primește sprijin în mod direct de la Arabia Saudită și, în mod indirect, de la Iran.

Consecințele pe care le putem observa azi:

Mai mult de 12000 de decese din cele peste 100000 din numărul total sunt reprezentate de victime civile. De asemenea, acest conflict a declanșat ceea ce ONU numește „cea mai grava foamete din ultimii 100 de ani”.

SUA s-a implicat logistic de partea Arabiei Saudite, oferind sprijin prin spionaj. Chiar și așa, atât Trump cât și Biden au oprit alte intervenții, împotriva votului din Congres, decis în 2019.

Statutul actual al intervenției SUA este „neclar”, comform ultimelor rapoarte de la administrația Biden.

Posibilitatea unui război în Orientul Mijlociu declanșat de organizații non-statale

Anumite grupări cu tendințe extremiste, pe lângă că sunt un fenomen recurent, pot agita apele și mai mult în zonele deja afectate.

Articolul CasinoAlpha discută despre 3 cazuri controversate, uneori chiar potențial periculoase, și analizează dacă acțiunile lor pot declanșa război în Orientul Mijlociu.

Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP)

OEP este un actor principal în criza din Fâșia Gaza, reprezentând Palestinienii și eforturile lor de suveranitate. OEP a fost fondată acum mai bine de 60 de ani și este recunoscută diplomatic de peste 100 de țări.

Chiar dacă au suport diplomatic de anvergură, SUA o numește de câteva decenii bune o „organizație teroristă”, bazându-se pe violența forțată de OEP asupra civililor israelieni, începând cu anii ’80, până-n anii 2000.

OEP a pierdut chiar și un proces intentat de SUA, din cauza rănirii unor cetățeni americani în mai multe atacuri teroriste petrecute între 2001 și 2004.

Este posibil ca aceste forțe să înrăutățească situția care are oricum prognoze sumbre, mai ales în contextul crizelor de lichidități din Palestina.

Hezbollah

Acest grup șiit, care are același lider încă din 1992, este în strânsă legatură cu Jihad și are principalele centre de forță în Liban, Siria, Iran, Iraq și, în mod controversat, Coreea de Nord.

Este des descrisă ca „un stat în stat”, mai ales având în vedere implicările masive în politică, mai ales în puterea legislativă și în protestele societății civile.

Deși unele eforturi sunt țintite împotriva ISIS, utilizarea violenței și instigarea conflictelor fizice împotriva unor instituții și procese democratice au dus la o percepție profund negativă a acestui grup organizat.

Puncte de vedere internaționale și consecințele lor

UE și o mare majoritate a statelor din Liga Arabă consideră că Hezbollah este o organizație teroristă. Excepție face poziția notabilă a Rusiei.

Opoziția dintre părerea Rusiei și cea a puterilor din vest cu privire la această organizație poate fi sursa izbugnirii unui război în Orientul Mijlociu.

Hamas

Acest grup militar fundamentalist a devenit proeminent în 2006, după ce a câștigat alegerile parlamentare din Palestina și și-a luat poziția de putere în Fâșie după bătălia din 2007.

De unde pornesțe frica de război?

5 dintre marile puteri mondiale, printre care amintim UE, Marea Britanie și SUA, consideră Hamas a fi o grupare teroristă. Pe de altă parte, Australia și Noua Zeelandă consideră doar părțile militarizate ale grupării, anume brigăzile Izz ad-Din al-Qassam, ca fiind teroriste.

În ultimii 30 de ani, Hamas a orchestrat numeroase atacuri sinucigașe sau atacuri cu rachete împotriva Israelului. Humans Rights Watch a etichetat aceste atacuri drept crime împotriva umanității, din cauză deceselor civililor.

Considerând aceste atacuri sângeroase, aceasta situație poate fi cauza unui război în Orientul Mijlociu, cu diferite grade de severitate.

Alte tensiuni diplomatice in Orientul Mijlociu și Nordul Africii

Până la acest moment, nu am pomenit decât despre conflicte „deschise” și zone roșii. Tensiuni diplomatice, mai ales între țări cu un considerabil arsenal nuclear, pot fi sursele unur noi probleme care țin viu haosul din regiune.

Să ne uităm la câteva situații care contează, având în vedere tot contextul regiunii.

Arabia Saudită versus Turcia – o ceartă care persistă

Relația dintre cele două state a fost mereu una neplăcută. Câțiva pași către ameliorare au fost luați în ultimii doi ani, dar au eșuat rapid.

Arabia Saudită, cu acordul tacit al administrației Trump, a impus un embargo pe orice produs comercial turcesc. Ca urmare a acestei chestiuni, Turcia a început să critice aceste mișcări.

Alte țări care sunt legate de aceste disensiuni sunt Grecia, Cipru, Egipt și Azerbaidjan.

Șansele ca un nou război în Orientul Mijlociu să izbucnească de aici sunt mici.

Relația strânsă între Turcia și Iran

Ambele părți sunt interesate să păstreze o relație strânsă din punct de vedere economic, mai ales pentru a diminua pierderile din ultimii doi ani, dar conexiunea acesta poate să se extindă în ceva și mai mare.

Iran a fost una din primele țări care au criticat cu vehemență lovitura de stat eșuată în 2016 care a vut loc în Turcia, un moment ce practic doar a fixat mai bine regimul lui Erdogan.

Ca răspuns, Turcia a acuzat mai apoi Israelul și SUA de intervenții în afacerile interne ale Iranului în 2017 și 2018.

Chiar dacă aceste două state au avut clinciuri în Siria, apropierea lor strategică, dar și critica lor către alte puteri, precum SUA, pot să le împingă spre un război în Orientul Mijlociu.

Deoarece intervenția SUA în toate teritoriile menționate până acum a fost, de cele mai multe ori, declanșatorul confilctelor, este momentul să discutăm cele mai grave erori diplomatice din ultimul deceniu.

Erori diplomatice ale SUA și consecințele lor

Cum am mai precizat deja, intervențiile SUA reprezintă principalele surse de conflict în Orientul Mijlociu.

Să privim puțin în urmă, la cele mai recente mandate prezidențiale, și ce urmări negative au avut.

Problematica administrație Trump

Politica externă nu este punctul forte a lui Donald Trump, iar el știa asta foarte bine.

Specialiștii au descris metoda lui ca fiind un vid de control dorit și impus chiar de el, bazându-se doar pe diplomații SUA și inerția puterii deja avute.

În mod normal, o distanță între SUA și puterile locale ar fi ceva pozitiv. Dar când decenii întregi politica SUA a făcut anumite teritorii dependente de ea, ignoranța este o greșeală.

Popularizarea stereotipurilor toxice

În felul tipic de agresivitate cu care Donald Trump a obișnuit pe toată lumea, administrația și staff-ul său au reușit să emită declarații potrivnice Orientului.

Aproape de finalul mandatului Trump, cam când Biden se pregătea de Inaugurare, un fost consilier pe probleme de securitate națională din administrația Trump a facut o declarație controversată.

Pe scurt, aceasta a spus că, în zona dintre Rusia și Asia de est, starea de război este una naturală și condiția lor este să se ucidă unii pe alții.

Greșilile lui Biden, din trecut și din prezent

Ne aflăm în al doilea an de mandat Biden și pare că acesta deja îl rivalizează pe Trump cu gafele.

Eforturile de a scădea capacitatea militară și controlul economic din Siria au fost făcute prea pe grabă pentru a se putea vedea rezultate reale.

Intervenția din Iraq împotriva ISIS scade într-un ritm care face toată situația dificilă, mai ales în contextul amenințărilor venite din partea Iranului.

Consecințele retragerii din Afghanistan

Una din cele mai dezastruoase încercări de a rezolva un conflict militar a început în a doua parte a anului 2021, când a început retragerea trupelor din Afghanistan.

Războul care a durat 20 de ani a fost stopat de Acordul de la Doha. Retragerea trupelor urma să se facă progresiv după negocierea cu Talibanii.

În august 2021, administrația Biden au evacuat staff-ul diplomatic din Kabul în mod brusc, lăsând aliații locali pradă pericolului impus de Talibani și dându-le celor din urmă și mai mult control.

Hillary Clinton a prezis această criză încă din mai 2021

BBC anunțase că Hillary Clinton l-a avertizat pe Biden împotriva retragerii din Afghanistan, motivând „consecințe uriașe”.

Declarația ei atragea atenția că ar fi inevitabil un control excesiv al Talibanilor, atâta timp cât controlul american scade. Iar asta ar declanșa o nouă etapă în criza refugiaților.

Metodologia acestui articol și cum am extras datele

Din nou, vrem să reamintim că aceasta este o analiză bazată pe anumite evenimente, majoritatea încă în desfășurare. Ele sunt volatile din punct de vedere social, economic, dar și militar.

Ne dorim să vedem pași înspre tratate de pace, reconciliere și alte acte de acest fel, mai ales când ne referim la atacuri împotriva civililor, dar nu numai.

Ca să scriem acest articol am folosit următoarele resurse:

1. Reportaje politice din mass media.
2. Opinii editoriale, mai ales axate pe politică, din articole și dezbateri publice.
3. Studii universitare, mai ales cele locale, dar și cele scrise de emigranți din prima sau a doua generație.
4. Declarații oficiale de la surse precum UE, ONU, Congresul SUA, etc.
5. Opinii alte specialiștilor în domeniu (și nu numai).

Folosind informația culeasă din aceste 5 surse, ne-am construit propria analiză, folosindu-ne de înclinația noastră spre a face predicții exacte.

Ne-am consultat și cu experți în legislație, atât cei din echipa CasinoAlpha, cât și specialiști externi, pentru anumite părți din acest articol, știind reușitele pe care le-am avut cu secțiunea noastră de legislație de pe site.