Jucătorul care a pierdut 4 milioane dă în judecată cazinoul Mayfair

A pierdut 4 milioane de lire sterline și a ales să dea în judecată cazinoul. Povestea jucătorului ghinionist

3 min

Han Joeh Lim, în vârstă de 62 de ani, originar din Malaezia, a dat în judecată cazinoul Mayfair după ce a pierdut 4 milioane de lire sterline.

Important

Acesta a jucat timp de 72 de ore, iar, în opinia sa, cazinoul avea obligația de a-l atenționa privind timpul petrecut și pierderile pe care acesta le înregistra.

Lupta dintre jucător și cazinou a continuat, ajungând în fața judecătoriei.

Cine este Han Joeh Lim?

Cine este Han Joeh Lim
Source: yinson.com

Despre Han Joeh Lim se spune că are o avere de peste 40 de milioane de lire sterline, fiind directorul executiv al companiei Yinson Holdings Berhas din 1996 și până în 2016.

Yinson este o companie de infrastructură și tehnologie energetică, listată la Bursa Malaysia Securities Berhad.

Compania a fost fondată de fratele său, Lim Han Weng, iar mai apoi preluată de Han Joeh Lim.

Acesta a absolvit Universitatea Monash din Melbourne, Australia, ocupând în anul 1984 postul de director operațional, iar mai apoi, în 1986, postul de director executiv.

Proprietățile lui Han Joeh Lim

Pe lângă toate acestea, Lim deține proprietăți atât în Malaezia, cât și în Londra.

Acesta frecventa des cazinourile, fiind membru exclusivist încă din anul 2014 și se bucura de diverse privilegii, precum încasarea de cecuri cu sume importante.

De ce a dat cazinoul în judecată?

Afaceristul malaezian afirmă că operatorul era obligat să-l atenționeze și să-l oprească conform legii britanice din 2005 privind jocurile de noroc.

Această lege protejează persoanele vulnerabile de a nu fi exploatate de jocurile de noroc.

Recomandare

Tocmai din acest motiv, experții CasinoAlpha te sfătuiesc să păstrezi această activitate doar ca pe o distracție ocazională. În cazul în care recunoști că ești dependent nu ezita să ceri ajutor. Există o mulțime de instituții responsabile gata să îți ofere sprijinul de care ai nevoie.

În plângerea depusă de avocatul afaceristului este menționat următorul aspect.

Angajații cazinoului, în loc să-l atenționeze să se oprească, aceștia au ales să îi mărească creditul la 2 milioane de lire sterline.

Câți bani a împrumutat jucătorul?

Câți bani a împrumutat jucătoru
Source: thetimes.co.uk

Lim și-a petrecut cele 72 de ore jucând Double Chance Baccarat, o variantă nouă a jocului tradițional Punto Banco.

Sfat

Baccarat este foarte asemănător cu barbutul online, dar regulile sunt puțin diferite. Trebuie să știi regulile jocurilor că să poți juca cu cât mai puține riscuri.

După ce jucătorul a pierdut 600.000 de lire sterline, cazinoul i-a mărit creditul până la 1,9 milioane sterline, bani pe care acesta i-a pierdut, urmând ca Aspinalls să îi ofere încă un credit de 2 milioane sterline, pe care, de asemenea, l-a pierdut.

Important

Astfel, Lim a fost finanțat pentru a juca peste 72 de ore cu mici pauze.

Noi, ca experți, îți recomandăm să joci întotdeauna responsabil și, de ce nu, să profiți de bonusurile pe care cazinourile le oferă. Există pachete de bun venit foarte avantajoase.

Cazinoul a câștigat procesul

Cazinoul a câștigat procesul
Source: wikimedia.org

Patru ani mai târziu, Aspinalls a câștigat procesul împotriva jucătorului. Cazinoul l-a dat în judecată pentru că nu a restituit banii pierduți.

Atenție

În plus, Justice Murray, judecătorul acestui caz, a hotărât ca Lim să fie amendat cu încă 100.000 de lire sterline pentru încălcarea a 4 ordine judecătorești.

O răsturnare de situație!

Cu toate acestea, Lim încearcă acum să întoarcă situația.

Cum?

Dând în judecată cazinoul.

Jucătorul susține că întreaga lui datorie trebuie considerată nulă având în vedere că Aspinalls și-a încălcat obligațiile care îi revin, acesta nefiind atenționat pe parcursul sesiunii sale.

Important

În plus, i-au fost acordate fonduri suplimentare pe parcursul a 72 de ore, fonduri ce l-au ajutat să își finanțeze jocul.

Reprezentantul cazinoului a preferat să nu facă comentarii atâta timp cât cererea către instanță este în curs de examinare.

Isabell Șerban
AutorIsabell ȘerbanAutor & Editor la CasinoAlpha

Isabell a ales această industrie din dorința de a ajuta cât mai mulți jucători. Acesta este și motivul pentru care se află într-o continuă căutare, sperând să găsească rețeta perfectă prin care să ofere jucătorilor din România cele mai bune recenzii, dar și cele mai utile ghiduri.